Marile firme din străinătate, cu filiale înregistrate în România, vor trebui să își asume derularea contractelor de achiziție publică de valoare ridicată, de peste 5,3 milioane euro, precum cele de construcție a infrastructurii de transporturi, în solidar cu filialele acestora care participă la licitațiile de achiziții publice, prevede un proiect legislativ al actualei puteri.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a avertizat duminică, la Târgu Jiu, că va rezilia contractele constructorilor care nu se mobilizează pentru lucrările pe care le au, dar și pentru ca aceștia să nu își mai bată joc de subcontractorii români care își fac treaba, dar nu își primesc banii, transmite Agerpres.